Acum un an am decis sa nu imi mai serberz ziua de nastere. Nu pentru ca sunt prea batrana si lumanarile nu mai incap pe tort.. si nici pentru ca imi e rusine sa spun ce varsta am. Am 27 impliniti pe 27. Februarie.
In ultimii ani mi-a fost din ce in ce mai greu sa ii adun aproape de mine pe cei ce imi sunt dragi. Anul trecut a fost cel mai greu si am decis ca nu mai are rost. Nu ma puteam bucura de “ziua mea”. Nu era ziua mea daca nu o aveam pe mama sa imi faca “Forrest Noir” pe sora mea care sa imi scrie dragalashenii intr-o felicitare haioasa si sa imi faca zeci de urme de ruj pe fata ca in desenele animate … Nu era nici tata care sa surprinda totul cu aparatul lui foto, vechi de cand lumea dar care sa faca cele mai clare poze alb-negru pe care le-am vazut. Si bunica. Cea care nu uita niciodata sa imi aduca flori de primavara si sa imi puna langa cadou si ceva lucrat de ea. (more…)

Uneori imi doresc sa fac dragoste atat de mult. Dar deschid ochii si vad lumea care ma inconjoara si simt ca imi fuge pluta de sub picioare si alunec intr-un ocean de trivialitati voite.Gasesc o Bula de aer, respir in voie o vreme dar apoi imi dau seama cat de limitata este Bula mea.
Caut cu disperare alta.Trebuie sa respir nu? Inot. Dau din maini, din picioare, ma trezesc: sunt in pat si iar imi doresc.

Am ramas peste program. Chestii de birou de rezolvat pana la urmatorul deadline.Ma tot gandeam ca nu imi place acest 14 Februarie. Atata valva cu ST. Valentine’s day..pana acum cativa ani nici nu se pomenea asa ceva la noi,ce prostie…Gata. (more…)

Multumesc, d-le Serban pentru cuvintele din tinerete, si increderea cu care mi le-ati inmanat

Regret
“Ma aplec sa iau o piatra
Iau piatra si nu gandesc
Nu gandesc si gresesc,
Gresesc si arunc cu piatra
Arunc si regret
Regret si ma caiesc si sufar.
De ce sufar?
Pentru cam-am aplecat sa iau o piatra.”
Hazard
“Azi am vorbit cu marele vrajitor
Si mi-a spus sa iubesc Venezia
Azi l-am ascultat pe marele vrajitor
Care ghicea viitorul curcubeului.
Azi l-am urat pe marele vrajitor
Pentru ca mi-a ucis corabia de pe ocean,
Azi l-am iubit pe marele vrajitor
Pentru ca mi-a daruit fantezie si hazard .
Azi a murit marele vrajitor
Datorita hazardului declansat de fantezia mea.“

The rich extravagance of thoughts detains me from being life-related. I wish all the time, I imagine it all starting, ending, getting there. Too many wishes in one, too much to plan, too much freedom to deal with every day, to analyze. Is it even right? What is “to feel” ? Is it something one, at a certain point in time, decides to embrace or is it something one is born with and gradually learns to accept?

Acceptance
It is a time when all I have to do is to keep breathing because all these thoughts will keep my mind running anyway and when it runs in the right direction it seems I get to achieve anything that may come that way. It’s something like “all roads lead to nowhere“ but that nowhere is the road to somewhere , somewhere I would normally wish to be. I seem to think those thoughts and the effort of it all, the practice, helps me to go on, not to stop, do all and do well; Same as for the need for water. You cannot clench your thirst with salt but salt will keep the water in.. Whatever is already there, inside of me, stays in; preserved, left behind. So give me what I don’t need and I’ll do, even that which I needn’t do.

I try to tire myself, physically. My eyes stare until they weep and my legs and arms seem to want to be torn apart from the noisy rest which keeps me awake. Million of thoughts whisper to march out on the drum-beat of a gasping heart. And when I finally fall asleep, exhausted, literally fall, then, dreams come to haunt me: beautiful, strange, true clairvoyant, full of precision, amazingly detailed, but dreams.

Gloria-Gloriae to those who can.
The sublime disorder of sensations invading one’s being is abyssal! Dare to express it, or not? Why this need; To scream out loud and let out all that which is inside whispering? I feel those whispered sensations running through my veins burning me from the inside out demanding to be put down into words if not yelled down at someone.
Could you write down those thoughts of mine, Mr. Poe?

Si pulberea de stele ajuta la zbor sa stii.Asta face.Zbor inainte in spatiu caci timpul sta pe loc in Never Never (Again) Land!E pentru cei ce nu au ganduri fericite…si ei trebuie sa zboare nu??
Acum mi-am scuturat aripile de tot.Pesemne ca iti placea sa prinzi fluturi cand erai copil si ii inchideai in borcane de sticla si ii priveai ore in sir cum se zbat pana li se scutura toata pulberea de pe aripe..si mor.Te urasc.Te-as iubi chiar si asa.

Zilele astea afurisite trec mult prea repede!Nu mai am timp nici sa visesz in vis.Visez ca dorm ,dorm ca sa visez.Un ciclu obositor in cautarea odihnei. Imi creez dependente la 25 de ani:
Dependenta de cafea, de tigari, de net si alte lucruri futile fara de care ziua nu ar fi irosita cum trebuie.Ma pierd pierzand vremea Nu mai caut in mine acel ceva, nu mai dezlantui in miez de noapte fiara cu labele pline de vopsea rosie.Transform energie,trairi inteligenta nativa in baze de date, intuitia ctrl+print screen, gandirea in planuri paralele e Alt +Tab, amorurile varstei ctrl+c/ctrl+v; ctrl+c/ctrl+v; ctrl+c/ctrl+v.
Am mai tot timpul unghiile roase, o activitate complexa as zice avand in vedere ca implica mai mult decat folosirea indexului de la mana dreapta-click !-si da pagina, sau treci la unghiuta de la degetul mic.
Suntem otraviti si otravitori –Virusati.
“Filozofii secolului” se chinuie sa dea sens acestei epoci a naivitatii absurde, sa faca din gramada asta de circuite animate un ghem viu colorat de tratat prin terapia culorilor.Adaugam si un pic de galben de Neapole la acest portret al adolescentului tarziu si ne vom confrunta cu o alegorie moarte –nunta care sa redea cu demnitate toate nazuintele secrete ale domnitelor electrice cu par colorat si laptop atarnat in traista -hippie hippie shake.
Suntem dezordine si ne indreptam spre haos, suntem ghetari si stam la plaja..