A fi normal mi se pare una dintre cele mai ambitioase, aproape imposibile propuneri ce-ti poti face tie insuti .” A fi normal in ziua de azi e Tabu’. A fi normal pentru ca  asa iti vine in mod natural e…extravagant!  Afi normal  si mandru de asta e dementza...

N-ar fi decat a 1000- a oara cand as incepe discursul de sustinere al ideii de futilitate a vietii- futility of lifë  -cum o traim acum.
Asa ca imi incarc cu energie robotelul de tinichea cu inima cat cutia toracica si il pregatesc de razboi. Da, mi-am gasit inima. E mare, de catifea rosie si pulseaza facand umbre de un rosu singeriu intre cute…

Oscilatia intre ordonare si haos, intre liniste si  zgomot, lupta lor continua pentru suprematia noii inimi alimentate de nevoia de frenezie din jurul, meu dau ludicului atat de desirabil alta data un sens de dans al ielelor.

Imi creste pulsul intr-un  ritm nervos  in timp ce aparent radiez in toalele mele “fitzoase”. Imi relaxez posteriorul pe un scaun de bar inalt de unde pot vedea pe oricine si de unde pot fi vazuta  de oricine; Si poate ca port manusi pentru ca nu suport sa vad locul unde m-am fript incercand sa fiu o bucatareasa desavarsita si nu pt ca o papusica cantatoare cu ceva personalitate s-a gandit acum cativa ani sa asorteze manusile  de skater cu un tutu si sa iasa astfel la rampa.

Desi de admirat, pentru ca sunt de acord cu extravagantele care subliniaza personalitatea , nu e deloc magulitor pt cel care forteza  complimente sa gaseasca astfel de comparatii…

Nu imi pun cravata peste pulover doar pt ca vreau sa fiu in centrul atentiei si nu dau din cap pe ritmul unei muzici  despre care se scria pe” sapteseri” ca e cool. Nu, dar imi pun pana la palarie pt ca am un cap frumos, si vreau sa se vada! DA! Stiu cine sunt si asta vreau sa va arat!

Ameteala libertatii  aparente; Celeritatea unora in a alege sa alerge undeva, oriunde si sa bea cel mai ieftin vin spumos cand poate mai simplu li se ofera un cognac din cele mai bune… Ce trist.

Asocieri bolnavicioase intre ideea de libertate si ingnoranta spirituala,  bajbaiala pe intuneric in cautarea Liniei de plutire si caii catre Dumnezeu  sunt doar cateva dintre ideile ce-mi intra pe o ureche si ies pe alta pt ca le las, si pt ca le vad dezordonate si neputincioase ca niste mici luminite care incearca sa-si gaseasca drumul catre iesire pentru a deveni culori… Neputinta oboseste .

Framantarile iau sfarsit pentru ca sunt un om normal care  se bucura ca astazi e vineri, si undeva se aude muzica  care imi place si pt ca undeva, cineva, umbla cu pana la palarie spre deliciul celor care se pot bucura pt altii sincer, “detasati total de egoism, sau mandrie, sau alte sentimente care arata spre ego.”

Asa ca ma afisez ca o dementa ambitioasa, in mod natural extravaganta la ceva eveniment in seara asta, incercand sa uit ca unii trebuie sa faca terapie ca sa se poata bucura de aceleasi lucruri ca si mine. Ce fel de terapie? …shhh si asta eTAbu’.